Fumatul reduce stresul? Nu, îl alimentează

Țigara care „te liniștește” este una dintre cele mai vechi minciuni despre fumat. Pare adevărată pentru că ușurarea vine repede, iar o ușurare rapidă este ușor de confundat cu pacea.

Mitul 1: Țigara elimină stresul

Nu elimină stresul. Întrerupe sevrajul.

Nicotina declanșează dopamina în creier, iar creierul învață scurtătura. Apoi nivelul nicotinei scade, iar același creier începe să ceară următoarea corecție. Acea scădere se simte ca tensiune, iritabilitate, neliniște și un strat subțire de alarmă peste viața obișnuită. Când apare o țigară, alarma se domolește pentru câteva minute. Oamenii numesc asta calm. Este doar sfârșitul unei probleme pe care țigara de dinainte a ajutat-o să o creeze.

Un sistem nervos calm nu are nevoie de corecții constante. Unul dependent, da. Această diferență contează mai mult decât fumul, scaunul sau pauza de cinci minute afară.

De aceea căutarea „fumatul reduce stresul” revine mereu. Întrebarea pare firească din interior. Corpul este încordat, mâna se întinde, fumul intră și presiunea scade. Dar scăderea nu este libertate. Este o buclă care se închide pentru o clipă.

Mitul 2: Stresul este cauza, iar fumatul este leacul

Stresul real există. Termenele-limită există. Tensiunile din familie există. După-amiezile lungi la muncă există. Fumatul doar se strecoară în acele momente și își asumă meritul.

Știu asta pentru că i-am acordat acel merit ani la rând. Am fumat 27 de ani, începând de la 19 ani. În perioada cea mai rea ajungeam la aproximativ 40 de țigări pe zi. La serviciu aveam un birou, o fereastră, o pată de cafea pe un dosar și o scrumieră care părea mereu plină până la prânz. Se încheia un apel dificil și mă ridicam ca și cum țigara ar fi rezolvat ceva. Nu rezolvase apelul. Doar încheiase sevrajul care crescuse pe tot parcursul conversației.

Asta este partea pe care oamenii o ratează când se gândesc la fumat pentru a scăpa de stres. Țigara apare după tensiune, așa că este confundată cu soluția. În practică, țigările și anxietatea se hrănesc reciproc. Nicotina creează următoarea scădere. Următoarea scădere creează urgență. Urgența poartă numele de stres, iar țigara pășește în față ca răspuns.

Mitul 3: Dacă țigările nu te calmează, renunțarea te lasă fără apărare

Mitul acesta supraviețuiește pentru că primele două mituri îl antrenează. Dacă țigara este pedala ta de frână, viața fără ea pare imprudentă.

Dar cifrele nu susțin povestea asta. Doar voința reușește în aproximativ 3-5% din încercările de renunțare. Terapia de substituție nicotinică se situează pe la 10-20%. Medicația ajunge până la 30%. Chiar și cea mai puternică abordare combinată ajunge la aproximativ 40%. Cifrele acestea nu spun că oamenii sunt slabi. Spun că sfatul obișnuit îi lasă pe cei mai mulți nepregătiți, apoi îi învinovățește când tensiunea revine.

J. Freeman a învățat asta pe calea grea. După acupunctură, hipnoză, plasturi, cartea lui Allen Carr, țigări din plante și reguli cu cronometru, nu mai avea nevoie de încă o lecție despre disciplină. Avea nevoie de o explicație mai clară despre ce făcea țigara de la bun început. Odată ce povestea cu stresul s-a fisurat, obiceiul a început să pară mai puțin o alinare și mai mult un sistem care trimitea mereu nota de plată aceleiași persoane.

Tiparul mai larg contează. Fumatul nu intră într-o viață liniștită și n-o îmbunătățește. El asprește suprafața, apoi vinde o pauză scurtă drept ușurare. Mitul supraviețuiește pentru că pauza este reală. Partea care lipsește este de unde a pornit tensiunea.

A vedea bucla nu este același lucru cu a o rupe, dar de acolo începe vraja să slăbească. Dacă vei dori să citești mai mult într-o zi, J. Freeman scrie despre calea liniștită în ghidul său.